Coș
Mobil: 0731353207 / Fix: 0259236385

Tipuri de mastectomie

În primul rând: ce înseamnă mastectomie? Acest tip de intervenție este des utilizată în chirurgia oncologică și se referă  la îndepărtarea țesutului mamar dintr-un sân. Sunt mai multe tipuri de mastectomie:


Mastectomie totală 


Procedură prin care se îndepărtează chirurgical întregul sân, inclusiv mamelonul, areola și pielea. În anumite circumstanțe, unii ganglioni limfatici din axilă ar putea fi nevoiți să fie îndepărtați. 


Mastectomie cu conservarea pielii
Procedură prin care este lăsată intactă cea mai mare parte a pielii de peste sân și chirurgical se îndepărtează țesutul mamar, mamelonul și areola. Cantitatea de țesut mamar îndepărtat este aceeași ca în cazul unei mastectomii totale, iar implanturile sau țesutul din alte părți ale corpului pot fi folosite în timpul intervenției chirurgicale pentru a reconstrui sânul.


Mastectomie cu conservarea mameloanelor
Procedură prin care se conservă mamelonul. Prin această procedură se îndepărtează țesutul mamar dar pielea și mamelonul sânului sunt lăsate pe loc. După această procedură, poate fi efectuată o reconstrucție a sânilor. 


Mastectomie radicală modificată
Procedură prin care  se efectuează o mastectomie totală cu îndepărtarea ganglionilor limfatici de sub braț (disecția ganglionilor limfatici axilari).


Mastectomie radicală
Procedură prin care se îndepărtează întregul sân, ganglionii limfatici de sub braț și mușchii pectorali (peretele toracic) de sub sân. Această intervenție chirurgicală a fost des utilizată în trecut, dar în timp s-a observat, că mastectomia radicală modificată oferă aceleași rezultate cu mai puține efecte secundare. 


Mastectomie bilaterală
Procedură prin care se îndepărtează chirurgical ambii sâni.


Mastectomie profilactică


Procedură prin care se îndepărtează chirurgical sânul, pentru a preveni apariția cancerului mamar la personale care au risc înalt de a se îmbolnăvi.


Indiferent de tipul de intervenție, ulterior vă recomandăm utilizarea protezelor de sân împreună cu sutienele speciale pentru proteze de sân.

Înapoi