Ceea ce numim noi branțuri, tălpici, talonete, suport ortopedic, susținători plantari, în domeniul dispozitivelor medicale se numește orteză corectoare de statică a piciorului.
Podologia este o ramură a medicinei, care se ocupă de studiul și tratamentul afecțiunilor piciorului, iar podologul este specialistul, care reprezintă această specializare. Podologul este persoana care vă poate îndruma în alegerea unei orteze potrivite pentru diformitatea pe care o aveți la nivelul piciorului. Din păcate în România nu există specializare în acest domeniu, astfel sunt puțini specialiști în țară. Astfel dacă nu aveți în orașul/localitatea dumneavoastră podolog vă puteți adresa unui medic ortoped sau unui kinetoterapeut pentru a recomanda un tratament adecvat și pentru a stabili tipul de orteză potrivit.
O orteză corectoare de statică a piciorului confecționată din silicon are rolul de a amortiza șocului în timpul mersului, de a oferi un confort sporit. Este recomandată utilizarea lor în patologii precum pinten calcanean, fasciită plantară, metatarsalgii.
Este de o importanță majoră, ca atunci, când ne confruntăm cu o diformitate mai complexă a piciorului, și tratamentul diformității să fie complex. O orteză corectoare de statică a piciorului individualizată, creată după forma și nevoia fiecărui pacient poate fi soluția ideală. Aceasta este confecționată de către un specialist în acest domeniu: ortezist-protezist după un mulaj prealabil.
O orteză corectoare de statică a piciorului indiviualizată are funcția de a redistribui uniform presiunea pe suprafața plantară, de a corecta diformitățiile piciorului, de a asigura un confort sporit.
Tot în categoria de orteză corectoare de statică a piciorului intră și talonetele care nu sunt confecționate după un mulaj prealabil. Aceste modele sunt standardizate, confecționate după mărimea încălțămintelor din plută sintetică și sunt recomandate pentru patologii nu foarte complexe.