Ortezele pentru coloana vertebrală sunt acele dispozitive medicale, care au ca scop de a trata sau a preveni patologiile la nivelul coloanei vertebrale. În funcție de zona afectată a coloanei vertebrale, acestea pot fi orteze cervicale, cervico-dorsale, lombare, toracolombosacrale, și au rolul de a susține, de a corecta, de a imobiliza sau de a oferi stabilitate.
Orteza toracică rigidă se recomandă atât pentru adulți, cât și pentru copii pentru corectarea pozițiilor vicioase ale coloanei dorsale. Postura incorectă și pozițiile vicioase ale coloanei dorsale pe termen lung pot duce la apariția scoliozei, care de cele multe ori apare la copii. Coloana vertebrală are o direcție verticală, prezentând patru curburi fiziologice: lordoza cervicală, cifoza toracală, lordoza lombară și cifoza sacrală. Scolioza este afecțiunea care determină devierea laterală a axului coloanei vertebrale, care apare inițial în plan frontal, apoi va asocia și rotația vertebrelor. Scolioza este o boală evolutivă, care în timp se va agrava, așa că este importantă depistarea precoce.
Orteza toracică rigidă a fost creată pentru a corecta aceste poziții vicioase ale coloanei dorsale și pentru a forța purtătorul la luarea unei poziții corecte, îndreptând umerii, sau pentru a ajuta la revenirea claviculei la forma anatomică în caz de fractură. La ATOmedical Vest puteți găsi acest tip de orteză toracică rigidă, confecționată dintr-un material textil moale, care nu se întinde (rigid), prevazută cu: o componentă care sprijină coloana dorsală și 2 benzi care înconjoară umerii, corectând prin tracțiune poziția trunchiului. Pentru a avea efect se reajusteaza în timpul purtarii.
Există și un alt tip de orteză toracică rigidă, numită orteză toracică cu două atele rigide, care este ideală în cazul pacienților care trebuie să-și corecteze poziția vicioasa a coloanei toracale. Acest dispozitiv medical previne dezvoltarea garbovelii și deformarea coloanei vertebrale, având un rol important în prevenirea bolilor asociate cu ținuta incorecta, precum: insuficiența sistemului respirator sau a celui cardiovascular, digestiv și altele.