Toate tipurile de intervenție chirurgicală vin cu o serie de indicații și contraindicații post-operatorie. Așa este și în cazul intervențiilor chirurgicale la nivelul șoldului. Una dintre cele mai frecvente intervenții la nivelul șoldului reprezinte artroplastia de șold (proteza de șold).
După intervenție se începe utilizarea articulației noi, se urmărește evoluția plăgii (pansamentul să fie curat și uscat până la suprimarea firelor), iar un fizio-kinetoterapeut întocmește un program de kinetoterapie personalizat pe nevoile pacientului. Una dintre cele mai importante contraindicații este flexia (îndoirea) șoldului peste 90 de grade (pentru această situație vă este util un înălțător WC ), încrucișatul picioarelor, rotație (răsucire) forțată atât intern cât și extern.
Este de preferat să fie amenajată locuința în așa fel încât riscul de cădere, sau apariția unor complicații să fie cât mai mică. De aceea vă recomandăm să aveți lângă scări balustrade, în baie să aveți o bară de sprijin lângă cabina de duș, lângă vasul de toaletă, să aveți un înălțător WC .
Înălțimea unui înălțător WC potrivit depinde de înălțimea pacientului și de înălțimea vasului de toaletă. De obicei sunt utilizate mărimile de 10 cm și de 15 cm.Pacienților care sunt mai înalți și vasul de toaletă este jos, este recomandat înălțător WC de 15 cm. Astfel când se așază pacientul pe vas, șoldul nu efectuează o flexie mai mare de 90 de grade. Dacă pacientul este scund, este de ajuns mărimea mai mică. Aceste dispozitive pot avea capac sau nu. Sistemul de fixare poate fi cu șuruburi sau cu cleme, și indiferent de sistemul de fixare, se potrivesc cu vasele de toaletă.
Eforturile intense post-operator sun contraindicate, cum ar fi săriturile sau alergarea, dar mersul pe jos, bicicleta sunt recomandate.
Vă recomandăm respectarea strictă a indicațiilor medicului sau kinetoterapeutului.