Orteza fixă

Orteza fixă – o alternativă pentru imobilizare în patologii ortopedice!

Aproape cu toți am avut o cunoștință, un membru din familie care a avut mâna, genunchiul sau glezna în aparat ghipsat. Și cu toți am auzit de la aceste persoane cât de incomod, călduros, greu a fost ghipsul.

Nu multă lume știe că aceste aparate pot fi înlocuite cu orteze fixe. Indiferent dacă vorbim de gleznă, de genunchi sau de mână. Orteza fixă are rolul de a imobiliza o articulație (de a nu îi permite unei articulații mișcarea în nici un plan).

Orteza fixă are mai multe avantaje: în primul rând ea este confecționată dintr-un material respirabil, astfel nu transpirați sub orteză ca și sub ghips. Un alt avantaj important a ortezei fixe este faptul că este mai ușor urmărită evoluția plăgii dacă vorbim de o intervenție chirurgicală. Orteza fixă permite aplicarea compreselor reci și nu în ultimul rând greutatea unei orteze este mult mai mică decât greutatea aparatului ghipsat.

Există mai multe tipuri de orteze fixe:

Orteza fixă pentru genunchi: Orteza se aşează din spate spre faţă, având grijă ca rotula să fie poziţionată corect, în mijlocul ortezei şi să rămână liberă. Dacă este cazul se repoziționează componentele laterale ale ortezei. Se fixează cele 4 benzi prevăzute cu scai, la un nivel optim de compresie, astfel încât orteza să nu alunece, recomandată în entorse, fracturi de rotulă, luxații de rotulă, post-operator, etc.

Orteza fixă de gleznă: Prevăzută cu o căptușeală din material textil și cu o componentă rigidă cu două atele de metal lateral, care au rolul de a menține glezna imobilizată la un unghi de 90 de grade, această orteză fixă mai poartă și denumirea de ”walker”, ”walker boot”, și este recomandată in fracturi de metatars, entorse de gleznă, fracturi maleolare, etc.

Pentru orice întrebare legată de utilizarea, montarea acestor orteze fixe va stam la dispozitie in magazinele noastre sau telefonic!

Vă așteptăm!

X